Caracterizare
Negru-vodă
Negru-vodă este personajul
principal al operei „Monastirea Argeşului”.
Personajul este
unul real, care apare menţionat în documentele istorice, fiind ctitor al Mănăstirii
Curtea de Argeş, primul domn al Ţării
Româneşti, confundându-se cu Neagoe Basarab.
Negru-vodă este
domnitorul Ţării Româneşti, care împreună cu echipa Meşterului Manole, caută
locul ideal construirii unei mănăstiri.
Domnitorul trufaş,
încrezător în puterea sa, hotărăşte ca locul destinat zidirii să fie unul puternic
afectat de spiritele malefice. Această decizie o ia atât pentru a-şi scăpa ţara
de duhurile necurate, cât şi pentru a-şi asigura intrarea numelui în istoria neamului.
Pentru îndeplinirea
misiunii, capul ţării promite meşterilor nu doar averi, ci şi ranguri
boiereşti, iar în caz de eşec asigură moartea artiştilor.
Tiranul domnitor,
aflând de surpările repetate ale zidurilor “se mira/Ş-apoi se-ncrunta/Şi-i
ameninţa /Să-i puie de vii chiar în temelii”, dând dovadă de cruzime, fapt
sugerat şi de numele său- Negru-vodă.
Ameninţările sale
conduc la îngrozirea muncitorilor: ”Tremura lucrând/ Lucra tremurând”.
Conflictul generat
de egoistul şi arogantul domnitor conduce la atingerea obiectivului (Manole se
abandonează în mâna destinului, refuzând să mai lucreze; se culcă lăsându-se în
grija lui Dumnezeu; visează, are revelaţia care îndrumă spre succes).
Calităţile
deosebite ale echipei de constructori (jurământul, acceptarea ideii de
sacrificiu, sacrificiul propriu-zis al Anei şi al pruncului ei, lupta lui
Manole- artistul cu Manole-omul, triumful conştiinţei creatoare) duc la
finalizarea construcţiei şi la satisfacţia trufiei şi ambiţiei domnitorului.
Lipsit de
recunoştinţă, necinstitul nu-şi respectă cuvântul dat, de a răsplăti cu averi şi
ranguri boiereşti constructorii, ci pune stăpânire pe el orgoliul care îl
îndeamnă să-i abandoneze pe cei zece meşteri pe acoperişul mânăstirii.
Despotismul,
egoismul, orgoliul nemăsurat sunt reliefate prin prezentarea în antiteză a lui
Negru-vodă cu Meşterul Manole.
Chiar şi prin
gestul ultim al lui Manole, aruncarea în neant, este eclipsat domnitorul; deşi
pare învins de voinţa lui Negru-vodă, Manole rămâne pentru totdeauna în conştiinţa întregii ţări. Astfel se
justifică apariţia fântânii ”O fântână lină, / Cu apă puţină, /Cu apă sărată, /
Cu lacrimi udată!”
Autorul anonim,
colectiv (poporul român) foloseşte ca mijloace de portretizare, mijloacele de
caracterizare indirectă: rangul social, comportarea, gândurile, relaţia cu celelalte personaje, atitudini,
nume şi fel de a vorbi.
Personajul nu beneficiază
de un portret fizic.
Naratorul prezintă
în mod obiectiv întâmplările realizând, portretul cititorului înzestrat cu
sensibilitate artistică, dovedind dragoste şi interes faţă de frumos, dar aceste
calităţi sunt anulate de aroganţa şi de egoismul său, căci ridicarea mânăstirii
reprezintă doar dorinţa de a-şi satisface ambiţia şi trufia.