Caisul
De Magda Isanos
Azi-dimineaţă m-am trezit,
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Şi nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb şi roz îşi răsfăţa risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
şi-n ramura lui şi-a frânt aripa.
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
şi-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
şi-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Şi nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb şi roz îşi răsfăţa risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
şi-n ramura lui şi-a frânt aripa.
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
şi-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
şi-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
Argumenteză
ca primele două strofe apartin unui frangment descriptiv.
Caisul
de Magda Isanos
-argumentare-
de Magda Isanos
-argumentare-
Opera
literară care se bazează pe descriere ca mod dominant de
expunere este descrierea subiectivă.
Creaţia “Caisul” de Magda Isanos înfăţişează un aspect din natură, al unei dimineţi de primavară.
Eul liric prezintă din perspectivă subiectivă, ipostaza sa de contemplator înflorirea caisului surprins în cele mai mici detalii: crenguţele sunt asemanate cu “degetele fragede de ram”, culoare „alb-roz”.
Caisul este prezentat printr-o descriere nesistematică din plan apropiat, figurile de stil constituind modalităţi de exprimare a afecţiunii eului liric faţă de realitatea prezentată.
Cuvântul cu sensul său figurat din epitetul personificator “(degetele) fragede”, epitetul adverbial “(a bătut) nerăbdător” dezvăluie sentimente de dragoste, de afecţiune, de bucurie, resimţite în momentul exploziei de culoare a primăverii.
Creaţia “Caisul” de Magda Isanos înfăţişează un aspect din natură, al unei dimineţi de primavară.
Eul liric prezintă din perspectivă subiectivă, ipostaza sa de contemplator înflorirea caisului surprins în cele mai mici detalii: crenguţele sunt asemanate cu “degetele fragede de ram”, culoare „alb-roz”.
Caisul este prezentat printr-o descriere nesistematică din plan apropiat, figurile de stil constituind modalităţi de exprimare a afecţiunii eului liric faţă de realitatea prezentată.
Cuvântul cu sensul său figurat din epitetul personificator “(degetele) fragede”, epitetul adverbial “(a bătut) nerăbdător” dezvăluie sentimente de dragoste, de afecţiune, de bucurie, resimţite în momentul exploziei de culoare a primăverii.
În text alternează suita de imagini vizuale
“Atât alb si roz îşi răsfăţă risipa” cu cele auditive “căci mi-a bătut nerăbdător in geam” centrate pe verbe dinamice „a bătut”, „a
trecut” şi pe grupuri nominale de tipul substantiv si adjectiv.
Metafora „un înger... şi-a frânt aripa” creioneză spectacolul cromatic oferit de elementele vegetale în anotimpul reînvierii.
Albul ca reprezentant al simbolului absolutului, binelui, purităţii, dragostei se îmbină cu rozul cald, afectuos, gingaş derivat al roşului ce sugerează vitalitatea, viaţa, bucuria. Întreaga metaforă transmite sentimentul de bucurie, exstaz al eului liric fiind copleşit de darurile oferite de natura mărinimoasă.
Metafora „un înger... şi-a frânt aripa” creioneză spectacolul cromatic oferit de elementele vegetale în anotimpul reînvierii.
Albul ca reprezentant al simbolului absolutului, binelui, purităţii, dragostei se îmbină cu rozul cald, afectuos, gingaş derivat al roşului ce sugerează vitalitatea, viaţa, bucuria. Întreaga metaforă transmite sentimentul de bucurie, exstaz al eului liric fiind copleşit de darurile oferite de natura mărinimoasă.
Imaginea vizuală din finalul operei „un
înger a trecut/ şi-n ramurile lui şi-a frănt aripa” realizează acordul deplin
stabilit între spaţiul edenic, spiritual şi cel terestru, reprezentat de regnul
vegetal si cel uman.
Întreaga poezie pare a fi un imn închinat naturii ce are rolul de a exprima de graţie divină, beatitudinea fiinţei poetice copleşite de miracolul naturii.
Întreaga poezie pare a fi un imn închinat naturii ce are rolul de a exprima de graţie divină, beatitudinea fiinţei poetice copleşite de miracolul naturii.
Toate argumentele aduse şi susţinute
anterior conduc la concluzia ca fragmentul prezentat aparţine unui text
descriptiv.
-BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire
deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență
față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].
