O pauza care ajuta
Viaţa este o tapiserie minunată. Individul nu e decât un detaliu neînsemnat dintr-un desen uriaş şi sublim. - Albert Einstein
duminică, 3 decembrie 2017
duminică, 18 ianuarie 2015
Caracterizare Negru-Voda, Monastirea Argesului
Caracterizare
Negru-vodă
Negru-vodă este personajul
principal al operei „Monastirea Argeşului”.
Personajul este
unul real, care apare menţionat în documentele istorice, fiind ctitor al Mănăstirii
Curtea de Argeş, primul domn al Ţării
Româneşti, confundându-se cu Neagoe Basarab.
Negru-vodă este
domnitorul Ţării Româneşti, care împreună cu echipa Meşterului Manole, caută
locul ideal construirii unei mănăstiri.
Domnitorul trufaş,
încrezător în puterea sa, hotărăşte ca locul destinat zidirii să fie unul puternic
afectat de spiritele malefice. Această decizie o ia atât pentru a-şi scăpa ţara
de duhurile necurate, cât şi pentru a-şi asigura intrarea numelui în istoria neamului.
Pentru îndeplinirea
misiunii, capul ţării promite meşterilor nu doar averi, ci şi ranguri
boiereşti, iar în caz de eşec asigură moartea artiştilor.
Tiranul domnitor,
aflând de surpările repetate ale zidurilor “se mira/Ş-apoi se-ncrunta/Şi-i
ameninţa /Să-i puie de vii chiar în temelii”, dând dovadă de cruzime, fapt
sugerat şi de numele său- Negru-vodă.
Ameninţările sale
conduc la îngrozirea muncitorilor: ”Tremura lucrând/ Lucra tremurând”.
Conflictul generat
de egoistul şi arogantul domnitor conduce la atingerea obiectivului (Manole se
abandonează în mâna destinului, refuzând să mai lucreze; se culcă lăsându-se în
grija lui Dumnezeu; visează, are revelaţia care îndrumă spre succes).
Calităţile
deosebite ale echipei de constructori (jurământul, acceptarea ideii de
sacrificiu, sacrificiul propriu-zis al Anei şi al pruncului ei, lupta lui
Manole- artistul cu Manole-omul, triumful conştiinţei creatoare) duc la
finalizarea construcţiei şi la satisfacţia trufiei şi ambiţiei domnitorului.
Lipsit de
recunoştinţă, necinstitul nu-şi respectă cuvântul dat, de a răsplăti cu averi şi
ranguri boiereşti constructorii, ci pune stăpânire pe el orgoliul care îl
îndeamnă să-i abandoneze pe cei zece meşteri pe acoperişul mânăstirii.
Despotismul,
egoismul, orgoliul nemăsurat sunt reliefate prin prezentarea în antiteză a lui
Negru-vodă cu Meşterul Manole.
Chiar şi prin
gestul ultim al lui Manole, aruncarea în neant, este eclipsat domnitorul; deşi
pare învins de voinţa lui Negru-vodă, Manole rămâne pentru totdeauna în conştiinţa întregii ţări. Astfel se
justifică apariţia fântânii ”O fântână lină, / Cu apă puţină, /Cu apă sărată, /
Cu lacrimi udată!”
Autorul anonim,
colectiv (poporul român) foloseşte ca mijloace de portretizare, mijloacele de
caracterizare indirectă: rangul social, comportarea, gândurile, relaţia cu celelalte personaje, atitudini,
nume şi fel de a vorbi.
Personajul nu beneficiază
de un portret fizic.
Naratorul prezintă
în mod obiectiv întâmplările realizând, portretul cititorului înzestrat cu
sensibilitate artistică, dovedind dragoste şi interes faţă de frumos, dar aceste
calităţi sunt anulate de aroganţa şi de egoismul său, căci ridicarea mânăstirii
reprezintă doar dorinţa de a-şi satisface ambiţia şi trufia.
luni, 6 octombrie 2014
Mesajul Textului
Spre ideal
Ştefan
Octavian Iosif
Când
am pornit cu mult avânt pe-un drum
Pe care îl urmez, ați râs de mine.
Dar eu urmez și-acum același drum,
Cu ochii duși în zările senine.
Îmi urmăresc și-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Și de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.
De fiare mă feresc în drumul meu,
Nu că m-aș teme doară eu de ele,
Dar ținta-naltă a vieții mele
Era spre culmi, spre culmi să urc mereu.
Și dacă bat azi drumuri nebătute
Și sângeră genunchii mei pe stânci,
E numai ca să pot scăpa mai iute
Din mucegaiul văilor adânci.
Pe care îl urmez, ați râs de mine.
Dar eu urmez și-acum același drum,
Cu ochii duși în zările senine.
Îmi urmăresc și-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Și de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.
De fiare mă feresc în drumul meu,
Nu că m-aș teme doară eu de ele,
Dar ținta-naltă a vieții mele
Era spre culmi, spre culmi să urc mereu.
Și dacă bat azi drumuri nebătute
Și sângeră genunchii mei pe stânci,
E numai ca să pot scăpa mai iute
Din mucegaiul văilor adânci.
Valorifică mesajul/ semnificaţiile
textului poetic citat. Scrie două compuneri,
─
prima
cu titlul „Drumul meu…”, în care
să-ţi imaginezi etapele propriei evoluţii,
─
cea
de-a doua - în care să-ţi exprimi părerea despre textul-premisă.
Exemplu: o compunere+ repere.
Succes!!
miercuri, 14 mai 2014
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica despre Sinteze literare
Textul e
asemenea labirintului lui Dedal: il inchide in el pe autorul sau, iar cand
lectorul isi asuma acel text devine si el captiv." (Umberto EcO)
Creatie in versuri sau in proza, opera literara modeleaza realitatea prin imagini artistice, selectand, combinand, modificand limba pentru a comunica ideea si pentru a emotiona lectorul. Paul Valery vede in literatura aplicarea unor proprietati ale limbajului prin care se ajunge la magia cuvantului, cu reverberatii intre suflet si lumea devenita obiect al reflectarii.
Receptarea textului literar din perspectiva stilistica presupune descifrarea lingvistico--artistica a operei, intelegerea cuvantului si a latentelor sale, descompunerea imaginarului artistic, pentru ca scriitorul selecteaza, combina cuvinte si sensuri, opereaza devieri" estetice. Criticul N. Balota apreciaza ca discursul poetic participa la ordinea limbajului comun si, totodata, transcende aceasta ordine (). Poezia purcede din radacina insasi a cuvantului; ea este o vorbire originara".
Analiza stilistica urmareste aspectele esentiale ale operei sub raportul realizarii expresivitatii, al mestesugului cuvintelor ce primesc relief, culoare si insufletire. Originalitatea poeziei se manifesta prin limbajul ei specific, prin registrul variat al figurilor de stil, prin proiectarea viziunii lirice despre lume si viata intr-o substanta sugestiva, inedita, la limita neobisnuitului, a inefabilului, a nonconventionalului.
I. Nivelul fonetic al limbii este dat de manifestarea ei in substanta sonora, prin sunete cu un anumit ton, cu inaltimea, durata sau amplitudinea lor, la care se adauga silabele, accentul, ritmul, intonatia cu posibile valori expresive.
Creatie in versuri sau in proza, opera literara modeleaza realitatea prin imagini artistice, selectand, combinand, modificand limba pentru a comunica ideea si pentru a emotiona lectorul. Paul Valery vede in literatura aplicarea unor proprietati ale limbajului prin care se ajunge la magia cuvantului, cu reverberatii intre suflet si lumea devenita obiect al reflectarii.
Receptarea textului literar din perspectiva stilistica presupune descifrarea lingvistico--artistica a operei, intelegerea cuvantului si a latentelor sale, descompunerea imaginarului artistic, pentru ca scriitorul selecteaza, combina cuvinte si sensuri, opereaza devieri" estetice. Criticul N. Balota apreciaza ca discursul poetic participa la ordinea limbajului comun si, totodata, transcende aceasta ordine (). Poezia purcede din radacina insasi a cuvantului; ea este o vorbire originara".
Analiza stilistica urmareste aspectele esentiale ale operei sub raportul realizarii expresivitatii, al mestesugului cuvintelor ce primesc relief, culoare si insufletire. Originalitatea poeziei se manifesta prin limbajul ei specific, prin registrul variat al figurilor de stil, prin proiectarea viziunii lirice despre lume si viata intr-o substanta sugestiva, inedita, la limita neobisnuitului, a inefabilului, a nonconventionalului.
I. Nivelul fonetic al limbii este dat de manifestarea ei in substanta sonora, prin sunete cu un anumit ton, cu inaltimea, durata sau amplitudinea lor, la care se adauga silabele, accentul, ritmul, intonatia cu posibile valori expresive.
Resurse ale expresivitatii:.....
luni, 28 aprilie 2014
Argumentare fragment descriptiv
Caisul
De Magda Isanos
Azi-dimineaţă m-am trezit,
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Şi nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb şi roz îşi răsfăţa risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
şi-n ramura lui şi-a frânt aripa.
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
şi-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
şi-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Şi nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb şi roz îşi răsfăţa risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
şi-n ramura lui şi-a frânt aripa.
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
şi-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
şi-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
Argumenteză
ca primele două strofe apartin unui frangment descriptiv.
Caisul
de Magda Isanos
-argumentare-
de Magda Isanos
-argumentare-
Opera
literară care se bazează pe descriere ca mod dominant de
expunere este descrierea subiectivă.
Creaţia “Caisul” de Magda Isanos înfăţişează un aspect din natură, al unei dimineţi de primavară.
Eul liric prezintă din perspectivă subiectivă, ipostaza sa de contemplator înflorirea caisului surprins în cele mai mici detalii: crenguţele sunt asemanate cu “degetele fragede de ram”, culoare „alb-roz”.
Caisul este prezentat printr-o descriere nesistematică din plan apropiat, figurile de stil constituind modalităţi de exprimare a afecţiunii eului liric faţă de realitatea prezentată.
Cuvântul cu sensul său figurat din epitetul personificator “(degetele) fragede”, epitetul adverbial “(a bătut) nerăbdător” dezvăluie sentimente de dragoste, de afecţiune, de bucurie, resimţite în momentul exploziei de culoare a primăverii.
Creaţia “Caisul” de Magda Isanos înfăţişează un aspect din natură, al unei dimineţi de primavară.
Eul liric prezintă din perspectivă subiectivă, ipostaza sa de contemplator înflorirea caisului surprins în cele mai mici detalii: crenguţele sunt asemanate cu “degetele fragede de ram”, culoare „alb-roz”.
Caisul este prezentat printr-o descriere nesistematică din plan apropiat, figurile de stil constituind modalităţi de exprimare a afecţiunii eului liric faţă de realitatea prezentată.
Cuvântul cu sensul său figurat din epitetul personificator “(degetele) fragede”, epitetul adverbial “(a bătut) nerăbdător” dezvăluie sentimente de dragoste, de afecţiune, de bucurie, resimţite în momentul exploziei de culoare a primăverii.
În text alternează suita de imagini vizuale
“Atât alb si roz îşi răsfăţă risipa” cu cele auditive “căci mi-a bătut nerăbdător in geam” centrate pe verbe dinamice „a bătut”, „a
trecut” şi pe grupuri nominale de tipul substantiv si adjectiv.
Metafora „un înger... şi-a frânt aripa” creioneză spectacolul cromatic oferit de elementele vegetale în anotimpul reînvierii.
Albul ca reprezentant al simbolului absolutului, binelui, purităţii, dragostei se îmbină cu rozul cald, afectuos, gingaş derivat al roşului ce sugerează vitalitatea, viaţa, bucuria. Întreaga metaforă transmite sentimentul de bucurie, exstaz al eului liric fiind copleşit de darurile oferite de natura mărinimoasă.
Metafora „un înger... şi-a frânt aripa” creioneză spectacolul cromatic oferit de elementele vegetale în anotimpul reînvierii.
Albul ca reprezentant al simbolului absolutului, binelui, purităţii, dragostei se îmbină cu rozul cald, afectuos, gingaş derivat al roşului ce sugerează vitalitatea, viaţa, bucuria. Întreaga metaforă transmite sentimentul de bucurie, exstaz al eului liric fiind copleşit de darurile oferite de natura mărinimoasă.
Imaginea vizuală din finalul operei „un
înger a trecut/ şi-n ramurile lui şi-a frănt aripa” realizează acordul deplin
stabilit între spaţiul edenic, spiritual şi cel terestru, reprezentat de regnul
vegetal si cel uman.
Întreaga poezie pare a fi un imn închinat naturii ce are rolul de a exprima de graţie divină, beatitudinea fiinţei poetice copleşite de miracolul naturii.
Întreaga poezie pare a fi un imn închinat naturii ce are rolul de a exprima de graţie divină, beatitudinea fiinţei poetice copleşite de miracolul naturii.
Toate argumentele aduse şi susţinute
anterior conduc la concluzia ca fragmentul prezentat aparţine unui text
descriptiv.
-BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire
deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență
față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Respira!
Orhideele (Orchidaceae) formează o familie de plante în cadrul monocotiledonatelor. Este cea mai diversificată și răspândită dintre familiile de plante superioare; familia orhideelor conține peste 30.000 de specii și peste 200.000 de hibrizi.
vineri, 25 aprilie 2014
Medicina Holistica
Medicina holistica este un mod de abordare a problemei sanatatii si bolii cu totul diferit de cel clasic. Ea era aplicata inca de pe vremea lui Hipocrate, dar de-a lungul veacurilor a intrat intr-un con de umbra si abia in ultimele decenii e redescoperita, la ora actuala fiind din ce in ce mai apreciata, atat de medici cat si de pacienti, datorita rezultatelor sale. Dowload
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Caisul De Magda Isanos Azi-dimineaţă m-am trezit, căci mi-a bătut nerăbdător ...
-
Caracterizare Negru-vodă Negru-vodă este personajul principal al operei „Monastirea Argeşului”. Personajul e...